6890 de elevi suceveni au participat la prima probă a evaluării naţionale la clasa a VI-a

 Evaluarea naţională la clasa a VI-a a început, ieri, cu proba la limba română şi comunicare. În judeţul Suceava au participat la această probă 6890 de elevi.

Purtătorul de cuvânt al ISJ Suceava, inspectorul şcolar Cezar Anuţei, a declarat că la evaluarea naţională la clasa a VI-a s-­au înscris 7318 elevi suceveni, iar la proba la limba română şi comunicare au participat, luni, 6890 de elevi, iar alţi 428 au absentat.

Potrivit calendarului şi metodologiei de organizare a evaluării naţionale la clasa a VI-a, următoarea probă, cea la matematică şi ştiinţe, urmează să se desfăşoare în data de 24 mai.

După evaluarea naţională la clasa a VI-a urmează evaluarea naţională la clasa a IV-a, prima probă la limba română fiind prevăzută pentru data de 30 mai, în timp ce proba la matematică în data de 31 mai, iar cea la limba maternă în data de 2 iunie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI