Etapa reînscrierii preşcolarilor în grădiniţe începe din 4 mai

 > Cea a înscrierii copiilor nou-veniţi debutează din 23 mai

 Etapa reînscrierii preşcolarilor în grădiniţe se va desfăşura în perioada 4­-20 mai a.c., iar cea a înscrierii copiilor nou-veniţi este prevăzută în perioadele 23 mai – 17 iunie, respectiv 27 iunie – 29 iulie, monitorizarea fluxului de reînscrieri şi înscrieri în grădiniţe urmând să fie realizată, în premieră, informatizat.

Potrivit unui comunicat de presă al MENCŞ, ministerul a solicitat inspectoratelor şcolare să asigure toate măsurile necesare şi să respecte toate etapele calendarului înscrierii în grădiniţă, astfel încât întregul proces să fie finalizat până la data de 29 iulie.

Cuprinderea în învăţământul preşcolar a copiilor cu vârste între 3 şi 6 ani se derulează succesiv, în prima etapă fiind prevăzută reînscrierea copiilor care frecventează unitatea de învăţământ preşcolar în acest an şcolar şi doresc să o frecventeze şi în anul şcolar 2016­2017, urmată de înscrierea copiilor nou-veniţi.

Conform sursei citate, reînscrierile se vor desfăşura în perioada 4 – 20 mai, iar înscrierile în două etape: 23 mai – 17 iunie, respectiv 27 iunie – 29 iulie.

„Orarul reînscrierilor şi al înscrierilor va fi stabilit de conducerea unităţii de învăţământ şi va fi afişat, la loc vizibil, în fiecare grădiniţă, pentru informarea părinţilor şi a publicului interesat, inclusiv pe site­ul acesteia (dacă există) şi pe site­ul inspectoratelor şcolare. Ocuparea locurilor libere, după finalizarea etapei de reînscrieri, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică (copii de 3 ani). În baza HG nr. 1252/2012 şi în limita locurilor disponibile, pot fi înscrişi în grupa mică şi copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 3 ani” se precizează în comunicatul Ministerului Educaţiei.

Totodată, se arată că atunci când într-o unitate de învăţământ numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul de locuri libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale (stabilite de minister) şi criterii de departajare specifice (elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar, aprobate de consiliul de administraţie al acesteia şi avizate de oficiul juridic al inspectoratului şcolar judeţean până la data de 20 mai).

“Cererile respinse fie ca urmare a opţiunilor insuficiente din fişa de înscriere, fie din cauza absenţei locurilor la unitatea de învăţământ dorită vor putea fi redepuse şi aprobate în etapele imediat următoare sau în etapa de ajustări, programată în perioada 1 – 31 august” se mai precizează în comunicat.

Pentru asigurarea transparenţei procesului de reînscriere/înscriere, conducerile unităţilor de învăţământ preşcolar vor afişa informaţiile cu privire la capacitatea instituţiei, numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2016­-2017 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare), criteriile generale şi criteriile specifice pentru înscrierea copiilor, precum şi numărul de copii reînscrişi/înscrişi zilnic (în perioada stabilită) din totalul disponibil. Totodată, grădiniţele trebuie să afişeze la loc vizibil şi informaţii privind statutul grădiniţei, respectiv dacă este acreditată, autorizată să funcţioneze provizoriu, cu atestat de calitate emis de Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP). Monitorizarea fluxului de reînscrieri şi înscrieri se va realiza, în premieră, în mod informatizat, prin intermediul Sistemului Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR), dezvoltat de Ministerul Educaţiei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI