Fundaţia Star of Hope, timp de opt luni în ajutorul părinţilor cu copii cu dizabilităţi

Echipa multidisciplinară de specialişti a Fundaţiei Star of Hope de la Centrul regional Iaşi a finalizat recent cursul dedicat părinţilor care au copii cu diferite dizabilităţi, precum sindrom Down, paralizie cerebrală, epilepsie, autism, ADHD etc.

Întâlnirile au început în luna mai anul trecut, la fiecare sesiune participând câte aproximativ 30 de părinţi care au fost instruiţi pe teme complexe, apoi au avut posibilitatea să adreseze întrebări şi să primească răspuns la ele.

Potrivit unui comunicat al fundaţiei, adulţii au primit din partea specialiştilor informaţii şi metode clare de lucru privind modul cum îşi pot ajuta propriul copil, dar şi cum pot fi un sprijin pentru alţii, au beneficiat de un schimb de experienţă cu o asociaţie de părinţi, au învăţat cum pot să lupte pentru respectarea drepturilor propriului copil.

„Au fost organizate sesiuni în care copiii cu dizabilităţi au fost evaluaţi de echipa multidisciplinară în Suceava şi Iaşi. Tot în cadrul acestor întâlniri, părinţii au beneficiat de expertiză şi informaţii practice de lucru pentru copii, din partea unor lectori internaţionali cu care Fundaţia Star of Hope are parteneriat. La fiecare întâlnire au fost momente speciale de discuţii libere, cu întrebări şi răspunsuri, cât şi studii de caz” au comunicat reprezentanţii Star of Hope.

„Fundaţia Star of Hope Romania a început acest curs în Suceava la solicitarea unor părinţi care au auzit de activitatea noastră desfăşurată în cele şase centre deschise în regiunea de nord-est a României pentru reabilitarea copiilor cu nevoi speciale. Noi vrem să sprijinim, să ajutăm aceste familii şi, totodată, să le transmitem faptul că nu sunt singuri. Pe 3 decembrie, am sărbători 25 ani de activitate a Fundaţiei Star of Hope în România, ani în care am investit atât în părinţi, cât şi în copii, ca să le dăm valoare şi să beneficieze ca toţi ceilalţi cu acces egal la joacă, educaţie şi dezvoltare în propria comunitate. A venit momentul să spunem, să arătăm că şi copiii cu nevoi speciale au realizări şi pot fi utili comunităţii. Noi, prin expertiza pe care o avem, şi împreună cu cei peste 2000 părinţi uniţi în Federaţia Părinţilor care au copii cu dizabilităţi, putem spune că există speranţă, există schimbare când ne unim, ne dorim şi avem acelaşi scop. Împreună am schimbat vieţi, atitudini şi mentalităţi. De aceea, Star of Hope merge mai departe; la Suceava înfiinţăm asociaţia părinţilor Steaua Speranţei, care să devină un factor de schimbare alături de ceilalţi părinţi din România, privind adaptarea legislaţiei pentru o viaţă normală a copiilor cu nevoi speciale” a comunicat Camelia Topală, asistent social coordonator.

Din echipa de specialişti a fundaţiei Star of Hope de la Centrul regional Iaşi au făcut parte Ion Arsene – medic neuropsihiatru, Alis Vişan – kinetoterapeut, Alina Romaniuc – psiholog specialist, Oana Buţincu – psihopedagog.

Invitaţi speciali din Anglia au fost Sharman Pope – psihoterapeut, Heather Dyce şi Timothy Dunnington – terapeuţi în consiliere.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI