Alina Gorghiu

PNL propune consultări cu liderii partidelor parlamentare pe teme de interes major

alina_gorghiu_11152300PNL propune tuturor liderilor partidelor parlamentare demararea şi organizarea în perioada următoare a unor consultări asupra temelor „care pot schimba România în bine”, fiind necesar pe aceste subiecte un acord politic, a declarat ieri copreşedintele liberal Alina Gorghiu. „Pornind de la premisa că trebuie să existe bună-credinţă, propunem astăzi tuturor liderilor partidelor politice parlamentare demararea şi organizarea în perioada următoare a unei serii de consultări politice publice, împreună cu specialişti, mediul de afaceri, reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, ai Guvernului, ai Consiliului Fiscal, ai BNR şi cu reprezentanţi ai altor instituţii relevante asupra temelor care pot schimba România în bine. PNL a pornit de la premisa că românii au nevoie de o nouă abordare politică, una care să nu pună, ciclic, în pericol nici stabilitatea economică, nici pe cea socială şi nici pe cea democratică a României”, a precizat Gorghiu, după şedinţa Comisiei de unificare a PNL.

Ea a adăugat că temele vizate sunt stabilitatea macroeconomică a României – Codul fiscal sau noua lege a salarizării în sectorul de stat – , absorbţia de fonduri europene, dezvoltarea infrastructurii şi investiţiile publice, reforma administraţiei publice, aderarea la Spaţiul Schengen şi pregătirea agendei pentru preluarea în 2019 a Preşedinţiei Consiliului UE.

„Există în acest moment pe agenda publică o serie de proiecte vitale pentru viitorul României. Trebuie să ne asigurăm că aceste proiecte sunt sustenabile pe termen lung, au la bază evaluări solide, indiferent cine vine la guvernare şi ce majoritate parlamentară va exista. (…) Nu trebuie să cădem în patima electorală şi să transformăm România într-un teren de sacrificare a interesului public. Prim-miniştrii vin şi pleacă, partidele trebuie însă să rămână responsabile şi prudente, în caz contrar nu vom face altceva decât să adâncim neîncrederea publică în forţele politice şi în democraţie, cu efecte extrem de periculoase în viitor, inclusiv ascensiunea unor forţe extremiste populiste”, a mai precizat liderul liberal.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI