Preţul

…Şi-acum mă cutremur (poate chiar mai mult decât atunci) când îmi amintesc! Era în seara de 31 decembrie 1988, eram în uniformă, la intrarea dinspre Gorj a defileului Jiului. Alarmă, ieşire grăbită pe platoul subunităţii, pentru ca un ofiţer (parcă mai speriat decât mine, decât noi, vreo 30 de tineri) să spună, fără a ne mai inspecta ca atare, că e mândru de noi, că are încredere (fiindcă suntem bine instruiţi), relatându-ne apoi un scenariu halucinant, din care nu reieşea clar cine ar putea penetra graniţa de vest a ţării…, riscul fiind să ajungă până la noi, acolo, între munţi şi păduri, unde, păzind un obiectiv important (care azi nici nu mai există), aşadar respectând strictul consemn, să-l apărăm până la ultimul. Cu preţul… Şi-ar mai fi fost doar câteva zile până să împlinesc 20 de ani.

Poate voi mai avea atâta viaţă cât să aflu, după deschiderea a cine ştie ce arhive cu informaţii secretizate, ce va fi fost cu ameninţarea aceea (doar una dintre cele pe care le cunosc direct) care, pare-se, în felul său, era în relaţie cu tot soiul de alte prevestiri ale schimbărilor politice ce urma să se petreacă în Europa Centrală şi de Est. De atunci – şi nu musai în vreo legătură cu acele întâmplări – am încercat să vorbesc, cât mi-a fost şi cât le-a fost cu putinţă, şi cu veterani ai Marelui Război din urmă, şi cu supravieţuitori dintre cei care încă şi azi supravieţuiesc, cruzi de vârstă la vreme de război, ridicându-se şi, după putinţă, adaptându-se unui regim străin părinţilor şi neamului. De la ei poate că am înţeles că preţul a ceea ce impetuoşi evaluatori de azi ai evenimentelor de atunci, prelungite aproape jumătate de veac, o percep drept o ruşinoasă, laşă acceptare şi colaborare a fost doar Pacea. Ieri, de Ziua Veteranilor de Război, preşedintele ţării spunea că/ să îi omagiem pe cei care „au apărat necondiţionat pământul strămoşesc al patriei, indiferent pe ce front au luptat” (subl.n.). Un adaos plauzibil mi se pare a fi că inclusiv pacea de după tot „necondiţionată” va fi fost pentru cei mulţi şi mărunţi, chiar şi acoperind un război ascuns, cu multe victime ştiute şi neştiute, război nici azi pe deplin încheiat.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI