Carte, cinste cui te-a scris

Tristihuri

La vreme de primăvară, primim de la dorneanul (vasluian la origini) Gheorghe Vicol un volum de versuri în tonuri (de copertă) galben-verzui: „Frunze de trifoi”, cu subtitlul „Tristih & Senryu & Haiku” (Ed. Armonii culturale, Adjud, 2015). Subtitlul este deja suficient pentru a ne face să înţelegem despre ce e vorba… Dar înspre înţelesurile volumului, din prefaţă, ne introduce mai profund chiar Valentin Nicoliţov, preşedintele Societăţii Române de Haiku, cel care, printre altele, apreciază că această consistentă încercare (aproape 160 p.) reprezintă „un bun început” pentru autor. Nu insistăm asupra tehnicii (cu privire la care prefaţatorul face aprecieri de specialitate), cât asupra conţinutului concentratelor tristihuri: ipostaze miniaturale de pastel în care, precum în picuri de chihlimbar, se reţin splendide fulgurări din mişcările gâzelor, florilor, dar şi oamenilor. Nu vor fi fiind, poate, chiar toate aceste tristihuri adevărate haiku (altfel, autorul este deţinătorul unui premiu în 2014 pentru un poem senryu), dar numeroase respiră un autentic lirism. „Mii de cuvinte/ aşezate aiurea – / castel de nisip” spune unul (p. 46) ce poate fi receptat drept metatext.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI