O chestiune de hotar

Liviu Clement

Liviu Clement

Era una dintre femeile acelea cărora nu ştii să le dai vârsta. Coborâtă în reşedinţa de judeţ dintr-un sat de munte, cu un necaz şi cu o sacoşă de hârtii. Intrată în redacţie, aflăm, după ce a fost la DNA (structură ce şi-a declinat competenţa) şi la o televiziune (care… nu i-a făcut pe voie). De fapt, ar vrea să se adreseze unui ziar central, dar nu ştie cum şi la care. De fapt, înţeleg cu întârziere, ar vrea să citească Preşedintele despre necazul ei, oare ce ziar citeşte Preşedintele? Nu ştie ea, cum nici eu nu ştiu. Dar n-o fi mai bine să scrie chiar Preşedintelui? (Capătă adresa şi oarece instrucţiuni de folosire.) „Însă mai bine să scrii mata.” Ce să scriu? După multă vorbărie fără folos (pricep totuşi că şi Prefectura a respins-o fiindcă n-a priceput-o), pare să fie vorba de o chestiune de hotar, de neînţelegeri cu un vecin, poate de o tulburare de posesie (însă din partea cui?). „Matale nu filmezi?” Ce să filmez? „Pământul, hotarul.” Păi, nu ştiu care-i. „Scrie aici.” Şi-i gata să răstoarne sacoşa cu tot felul de hârtii care, de altfel, până acum nu i-au ajutat la ceva. Şi-o rog să încerce să-mi povestească de la un capăt. Şi ea mă roagă să scriu eu, să se ştie (şi Preşedintele să ştie!). Şi ce să scriu…? „Din hârtii!”, dă din mâini deznădăjduită că nimeni n-o înţelege, totuşi zâmbind (cu acel zâmbet ce invită la bunăvoinţă), totuşi mai sperând. „Hai, nu scrieţi…? Sau mai bine filmaţi.”

Şi e doar unul dintre oamenii care se zbat neputincioşi între uşi întredeschise, între ei şi restul lumii fiind săpat mare hotar. Şi vor fi având poate dreptate în ceea ce-i porneşte pe drumuri, dar ce folos că nu izbândesc în a şi-o povesti, că nu-i nimeni prin preajmă (nu-i sau nu vrea) să o tălmăcească, fiu, nepot ori vecin. Ca să nu-şi mai otrăvească ei, adesea vârstnici, amare zilele, între oameni care nu-i înţeleg şi care nu au răbdare…

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI