Clubul Şomuz Fălticeni prezent la Slatina

Municipiul Slatina din judeţul Olt, găzduieşte în aceste zile returul Campionatului naţional de tenis de masă pe echipe, Divizia B. În premieră, la nivel divizionar B, este prezentă şi echipa Clubului Şomuz Fălticeni (formată din Cozma Cătălin, Iulian Roman şi Marius Moşneagu), care trebuie să confirme prestaţia foarte bună din turul campionatului când, cu cinci victorii, a reuşit să se claseze pe locul doi în ierarhia finală a Seriei a II-a.

După primele patru partide disputate, Şomuz Fălticeni a obţinut două victorii, cu Unirea Alba Iulia 5-2 şi Voinţa Satu Mare 5-3, şi a pierdut în faţa echipelor CSŞ Slatina 3-5 şi CSŞ Odorheiu Secuiesc 4-5.

În Seria I sunt repartizate echipele: Mureşul Luduş, Electrica Sf. Gheorghe, TTT Bucureşti, CSM Iaşi, Farul Constanţa, CSŞ Ilfov, Kombat Bucureşti, Dunărea Giurgiu. În Seria a II-a îşi dispută primele locuri echipele: Voinţa Satu Mare, CSTA Bucureşti, Şomuz Fălticeni, Unirea Alba Iulia, Muncitorul Reşiţa, TOP Arena Topoloveni,

Meciurile pentru departajarea finală vor avea loc după disputarea celor şapte etape din fiecare grupă, prin împerecherea echipelor în funcţie de poziţiile ocupate de acestea în cele două serii.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI