DR. FR. W. FOESTER „Îndrumarea vieţii“

Carte de zidire sufletească

XIV. Problema feminină

  1. Opera socială a femeii

Unele feluri de activitate pomenite până acum cad deja pe acest tărâm. Aici nu-i vorba însă numai de conlucrarea femeii la o ocupaţie umană pentru îngrijirea săracilor şi pentru ajutorarea lor, ci şi de cooperativele de consum ale sindicatelor muncitoreşti şi de toate străduinţele sociale. Aceste centre de ajutorare au scopul să lărgească activitatea casnică şi pedagogică a femeii şi să facă din ea un factor de cultură în mahalalele părăsite şi în casele care se ridică. Nicăieri nu poţi studia mai bine ceea ce Ruskin numeşte grădinile reginei decât pe tărâmul acestei opere sociale a femeii: manifestare într-adevăr regească a acelei demnităţi feminine, care se sprijină numai pe puterea morală, în cel mai înalt înţeles, într-un chip cum nu-i dat niciodată bărbatului sau puterii silnice, şi care are, în sine, o influenţă culturală fără seamăn. Cât de nepreţuite sunt, bunăoară, cuvintele pe care o astfel de femeie cu experienţă, preşedinta căminului Fullhouse din Chicago, le spune asupra tacticii luptei de clasă: Întreaga noastră experienţă ne arată că nicio problemă a civilizaţiei nu e aşa de simplă încât să putem dezlega conflictele ei numai cu o lovitură de sabie. E o concepţie copilărească să ne închipuim că binele şi răul merg unul împotriva altuia în două armate mari şi nu trebuie decât să ne alăturăm la armata celor drepţi şi să luptăm vitejeşte. Viaţa ne arată că binele şi răul sunt foarte mult amestecate laolaltă şi că biruinţele cele mai frumoase le câştigăm stăpâniţi de cea mai adâncă neîncredere în noi înşine.

Vechea vorbă: Nu pentru a urî şi eu, ci pentru a iubi sunt aici, defineşte oricare operă socială a femeii şi totodată este argumentul care caută să o îndepărteze de orice participare la luptele de partid: Demnitatea omenirii este în mâna voastră. Păstraţi-o!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI