„Zig Zag prin România” poposește și la Suceava

 

De ceva vreme, prin rețeaua de socializare, populară deja, Facebook, câțiva oameni inimoși și-au propus să promoveze fața culturală a României prin intermediul unor interviuri luate unor personalități locale precum scriitoarea Doina Cernica, muzeograful Mihai Camilar ori pictorul Radu Bercea, plus valorificarea patrimoniului cultural național. Despre toate acestea am aflat de la reprezentanții proiectului Zig Zag, care ne-au declarat următoarele: „În călătoria noastră, poposim aproximativ 30 de zile în fiecare județ. La sfârșitul fiecărei șederi într-un județ, organizăm un eveniment de excepție. Suceava se pregătește pentru cel mai spumos eveniment local, «Zig Zag prin Suceava!» În energia și gândul pozitiv a peste 100 de persoane, noi, cei din Zig Zag, ne-am propus să adunăm într-o singură încăpere oamenii valoroși ai județului Suceava. La evenimentul businesso-cultural și piperat cu divertisment, am invitat peste 20 de patroni ai firmelor locale, peste 30 de oameni de cultură plini cu povești inedite și mulți alți prieteni din întreg județul care susțin că România este o țară valoroasă ce merită a fi promovată. Printre altele, atracția zilei va fi videoul de tip hyperlapse, un video care surprinde esența celor mai frumoase locuri din județul Suceava, într-o manieră dinamică și artistică. Zig Zag prin Suceava reprezintă o ocazie fabuloasă pentru networking într-o atmosferă de prietenie, jovialitate și profesionalism. Evenimentul va avea loc în sala de conferințe de la Iulius Mall. Povestea începe de la ora 18:00. Asigurați-vă că ajungeți la timp.”

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI